România

Extinderea UE şi Parteneriatul Estic – discutate de Teodor Meleşcanu cu omologul său lituanian, Linas Linkevicius

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut luni o întrevedere cu omologul din Republica Lituania, Linas Linkevicius, în cadrul vizitei oficiale a şefului diplomaţiei lituaniene la Bucureşti şi a discutat cu acesta inclusiv despre extinderea Uniunii Europene şi despre Parteneriatul Estic.​

În cadrul discuţiilor a fost evocată importanţa momentelor de la 1918 atât pentru România, cât şi pentru Republica Lituania, acest stat celebrând 100 de ani de la restaurarea independenţei. Cei doi oficiali au abordat stadiul relaţiilor bilaterale, cu accent pe cooperarea sectorială şi economică şi au schimbat opinii pe teme de actualitate ale agendelor UE şi de securitate, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Discuţiile au relevat faptul că România şi Republica Lituania au o relaţie apropiată, cu un potenţial special de dezvoltare. Ministrul român al afacerilor externe a afirmat că "paralelismul istoric conferă relaţiei noastre un caracter deosebit de continuitate, solidaritate, prietenie şi percepţii apropiate privind realităţile regionale".

Cei doi oficiali au discutat despre modalităţile de consolidare a schimburilor comerciale bilaterale, care, deşi au o evoluţie pozitivă, "sunt încă sub potenţial, precum şi despre oportunităţile de dezvoltare a cooperării sectoriale", precizează sursa citată.

Ministrul Teodor Meleşcanu a arătat că România sprijină extinderea UE şi că este interesată de menţinerea acestui subiect pe agenda europeană. El a menţionat necesitatea sprijinirii procesului de extindere a UE cu statele din Balcanii de Vest, precum şi acordării unei atenţii deosebite statelor din Parteneriatul Estic. Meleşcanu a subliniat, în context, importanţa pe care România o acordă apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Au fost trecute în revistă şi alte teme prioritare ale agendei UE, precum viitorul Europei, Brexit, Cadrul Financiar Multianual, convorbirile evidenţiind similarităţi de poziţie şi determinarea de a aprofunda proiectul european.

Discuţiile au relevat şi interesul special pe care atât România, cât şi Republica Lituania îl acordă securităţii regionale. În context, ambii demnitari au subliniat că cele două ţări trebuie să îşi continue eforturile pentru a-şi convinge partenerii de importanţa consolidării securităţii flancului estic al NATO. De asemenea, au evidenţiat importanţa unei relaţii transatlantice solide.

"Doresc să arăt apreciere pentru faptul că am avut din nou ocazia să constat că Lituania este o ţară cu care avem multiple interese şi poziţii comune în plan european, regional şi în materie de securitate şi îmi exprim convingerea că discuţiile de astăzi au contribuit la evoluţia şi consolidarea dialogului bilateral", a declarat ministrul român, în încheiere, mai arată MAE.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

Wenzhou, gazdă pentru aniversarea a 70 de ani de relații diplomatice

04.11.2019

Comunicat de presă În continuarea seriei de 7 evenimente lansată de misiunea de la Beijing pentru marcarea, timp de 7 săptămâni, a aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica …

Ziua Recoltei, sărbătorită simbolic la Beijing ca tradiție românească, parte a seriei de manifestări lansate pentru marcarea a 70 de ani de relații diplomatice

02.11.2019

Comunicat de presă La 2 noiembrie a.c., Ambasada României și-a deschis, din nou, larg porțile pentru a oferi oaspeților, deopotrivă localnici și străini, parte din bogățiile și culorile toamnei. Desfășurată sub semnul…