România

Meleşcanu – întrevedere cu omologul muntenegrean; au semnat Planul de acţiuni pentru 2018-2019

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, luni, în debutul vizitei oficiale pe care efectuează în Muntenegru, o întrevedere cu omologul Srdan Darmanovic, context în care cei doi oficiali au semnat Planul de Acţiuni pentru perioada 2018-2019 în domeniul integrării europene şi euroatlantice, parte a Cadrului de cooperare susţinută dintre cele două ministere de resort, document încheiat în iunie 2013.

Potrivit unui comunicat al MAE, şeful diplomaţiei române a adresat felicitări părţii muntenegrene pentru aderarea la NATO, exprimând convingerea că decizia va avea un impact pozitiv asupra securităţii în regiune.

Totodată, demnitarul român a exprimat susţinerea fermă pentru procesul de integrare europeană, cu respectarea angajamentelor şi obligaţiilor care derivă pentru Muntenegru din acest exerciţiu. "A fost reconfirmată susţinerea fermă de către România a principiului aderării în baza meritelor proprii", precizează sursa citată.

În comunicat se arată că ministrul Meleşcanu a reliefat disponibilitatea deplină a ţării noastre de a oferi expertiza şi asistenţa relevantă şi a subliniat interesul României şi al UE faţă de continuarea reformelor de către autorităţile din Muntenegru, cu accent asupra obţinerii de progrese tangibile în toate domeniile.

"În comun cu partea muntenegreană a avut loc o trecere în revistă a modalităţilor de consolidare a cooperării sectoriale şi a interacţiunii economice, inclusiv în domeniile muncă şi asigurări sociale, educaţie, ştiinţă şi tehnologie, mediu, energie, turism. Au fost agreate noi măsuri care să faciliteze contactele mediului de afaceri din cele două ţări", potrivit aceleiaşi surse.

De asemenea, ambele părţi au fost de acord că sunt necesare măsuri concrete care să sprijine evoluţia firească a întregului areal al Balcanilor de Vest spre integrarea europeană.

Conform MAE, vizita se înscrie în demersurile de intensificare a prezenţei României în regiunea Balcanilor de Vest - zonă aflată printre priorităţile de politică externă ale României - cu accent pe perspectiva europeană a Muntenegru şi pe aprofundarea cooperării în contextul apropierii mandatului ţării noastre de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru 2019.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

Wenzhou, gazdă pentru aniversarea a 70 de ani de relații diplomatice

04.11.2019

Comunicat de presă În continuarea seriei de 7 evenimente lansată de misiunea de la Beijing pentru marcarea, timp de 7 săptămâni, a aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica …

Ziua Recoltei, sărbătorită simbolic la Beijing ca tradiție românească, parte a seriei de manifestări lansate pentru marcarea a 70 de ani de relații diplomatice

02.11.2019

Comunicat de presă La 2 noiembrie a.c., Ambasada României și-a deschis, din nou, larg porțile pentru a oferi oaspeților, deopotrivă localnici și străini, parte din bogățiile și culorile toamnei. Desfășurată sub semnul…