România

Iohannis: România nu acceptă propuneri care conduc la o Europă cu mai multe viteze

​Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, context în care a ` să fie discutat la reuniunile viitoare ale Consiliului.

"În cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat în mod ferm poziţia României de a nu accepta propuneri care conduc către o Europă cu două sau mai multe viteze sau către o Europă a cercurilor concentrice. Astfel de opţiuni nu ar face decât să adâncească diviziunile între statele membre", se arată în comunicatul citat.

Şeful statului a afirmat că principiul inclusivităţii trebuie să aibă un rol esenţial în procesul de consolidare a Uniunii Europene.

"Avansarea într-o formulă de unitate şi coeziune, fără fragmentări în rândul statelor membre, trebuie să fie principalul obiectiv la nivel european", se menţionează în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat şi pentru o Europă unită, puternică, coezivă şi coerentă, mai aproape de cetăţenii săi şi puternic profilată în plan global.

"Acest deziderat va defini acţiunea României pe perioada deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019", precizează Administraţia Prezidenţială.

În acest context, au fost abordate şi elemente legate de pregătirea Summitului care va avea loc la Sibiu în 2019.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

 

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

Wenzhou, gazdă pentru aniversarea a 70 de ani de relații diplomatice

04.11.2019

Comunicat de presă În continuarea seriei de 7 evenimente lansată de misiunea de la Beijing pentru marcarea, timp de 7 săptămâni, a aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica …

Ziua Recoltei, sărbătorită simbolic la Beijing ca tradiție românească, parte a seriei de manifestări lansate pentru marcarea a 70 de ani de relații diplomatice

02.11.2019

Comunicat de presă La 2 noiembrie a.c., Ambasada României și-a deschis, din nou, larg porțile pentru a oferi oaspeților, deopotrivă localnici și străini, parte din bogățiile și culorile toamnei. Desfășurată sub semnul…