România

Întrevedere T. Meleşcanu – J. McCain

Ministrul Teodor Meleşcanu aflat la Washington, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Comitetului pentru forţe armate din Senatul SUA, republicanul John McCain, cu care a discutat despre provocările de securitate din regiunea ţării noastre.

Întâlnirea a avut loc cu prilejul participării la reuniunea ministerială a Coaliţiei globale anti-Daesh, precizează un comunicat MAE.

"În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat teme de interes comun de pe agenda Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, cu accent asupra dimensiunii politico-militare şi de securitate. Senatorul John McCain a apreciat decizia autorităţilor române de a aloca 2% din PIB pentru cheltuieli în domeniul apărării, precum şi contribuţia esenţială a României în cadrul NATO şi în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice", informează MAE.

Potrivit sursei citate, şeful diplomaţiei române a mulţumit senatorului McCain pentru leadership-ul acestuia în planul securităţii euro-atlantice şi al flancului estic al NATO, în contextul ultimelor evoluţii regionale.

Printre temele abordate au mai figurat cooperarea trans-atlantică, situaţia din Balcanii de Vest şi rolul strategic al regiunii Mării Negre.

Senatorul McCain a acceptat invitaţia ministrului Afacerilor Externe de a face o vizită în România în perioada următoare.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Ambasada României a marcat venirea Sărbătorilor de Iarnă

27.12.2016

La data de 23 decembrie, Ambasada României a organizat întâlnirea tradițională cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, la care au participat reprezentanți ai comunității de români din China, românologi și partenerii locali.…

Ziua Națională a României, celebrată de către Ambasada României la Beijing

09.12.2016

La data de 29 noiembrie, Ambasada României a organizat, la un hotel din Beijing, recepția anuală cu ocazia Zilei Naționale a României. La eveniment au participat peste 400 de invitați, reprezentați ai MAE local și…

60 de ani de la înființarea Catedrei de limba română la Universitatea de Studii Străine Beijing

03.11.2016

La 29 octombrie 2016, Ambasadorul României în R.P. Chineză și membri ai Ambasadei au participat la aniversarea a 60 de ani de la înființarea catedrei de limba română în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Europene de…