Paşaportul românesc

Paşaportul simplu electronic pentru cetăţenii români minori cu domiciliul în România

A. Paşapoarte simple electronice pentru minorii sub 14 ani

Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se formulează de către ambii părinţi, de părintele supravieţuitor, de părintele căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, de reprezentantul legal. În cazul în care unul dintre părinţi nu se poate prezenta la consulat sau nu cunoaşte limba română, este necesar acordul scris al celuilalt părinte, autentificat de un notar public,  tradus şi legalizat în limba română sau engleză.

Atunci când, din motive obiective, niciunul dintre părinţi nu se poate prezenta la misiune/oficiu, cererile prevăzute mai sus pot fi formulate de o persoană împuternicită de către părinţi prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, care se prezintă împreună cu minorul.

Documente necesare:

  • certificatul românesc de naştere al minorului, în original;
  • paşaportul anterior, dacă este cazul;
  • cărțile de identitate ale părinţilor sau a reprezentantului legal, aflate în termen de valabilitate, în original;
  • certificatul de deces, hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului rămasă definitivă şi irevocabilă, în original şi fotocopie, în cazul în care se prezintă doar declaraţia unuia dintre părinţi;
  • în cazul în care numele actuale ale părinţilor nu coincid cu cele din certificatul de naştere al minorului, va trebui să prezentaţi şi certificatul de căsătorie, hotărârea de divorţ sau documentul din care reiese respectiva schimbare

În cazul în care hotărârea de divorţ a fost pronunţată în străinătate, va trebui să prezentaţi şi hotărârea judecătorească de recunoaştere în România; dacă prin hotărârea străină autoritatea părintească este împărţită între părinţi, va fi necesar acordul ambilor părinţi.


B. Paşapoarte simple electronice pentru minorii peste 14 ani

Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu pentru minorul în vârsta de peste 14 ani se formulează de către minor, în prezența ambiilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal. În cazul în care unul dintre părinţi nu se poate prezenta la consulat sau nu cunoaşte limba română, este necesar acordul scris al celuilalt părinte, autentificat de un notar public,  tradus şi legalizat în limba română sau engleză.

Atunci când, din motive obiective, niciunul dintre părinţi nu se poate prezenta la misiune/oficiu, cererile prevăzute mai sus pot fi formulate în prezența unei persoane împuternicită de către părinţi prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, care se prezintă împreună cu minorul.

Documente necesare:

  • Cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original;
  • Paşaportul anterior, dacă este cazul;
  • Declaraţia autentificată a ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal, care să ateste acordul cu privire la eliberarea unui paşaport simplu pentru minor;
  • Certificatul de deces, hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului rămasă definitivă şi irevocabilă, în original şi fotocopie, în cazul în care se prezintă doar declaraţia unuia dintre părinţi;
  • Cărţile de identitate valabile ale părinţilor, în original.
 

În cazul în care hotărârea de divorţ a fost pronunţată în străinătate, va trebui să prezentaţi şi hotărârea judecătorească de recunoaştere în România; dacă prin hotărârea străină autoritatea părintească este împărţită între părinţi, va fi necesar acordul ambilor părinţi.


SE RECOMANDĂ CA MINORUL CĂRUIA I SE VA FACE PAŞAPORT SĂ FIE IMBRĂCAT ÎN CULORI ÎNCHISE SAU INTENSE, EVITÂNDU-SE CULORILE DESCHISE SAU IMBRĂCĂMINTEA ÎN CAROURI SAU CU DUNGI DE CULOARE DESCHISĂ.
 

DOCUMENTELE PLASTIFIATE SAU DETERIORATE ÎŞI PIERD VALABILITATEA!

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

70 de ani de prietenie româno-chineză, pe scena Universității de Petrol din Qingdao

19.10.2019

Comunicat de presă Seria de evenimente lansată de Ambasada României la Beijing pe parcursul a șapte săptămâni pentru marcarea aniversării de 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica…

România-China: 70 de ani – Concert de Gală la ceas aniversar

17.10.2019

Comunicat de presă Capitala Chinei a fost martorul aniversării speciale a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica Populară Chineză. În continuarea seriei de evenimente organizate pe…