Actualitatea ambasadei

România, printre statele UE participante la cea de-a cincea ediţie a Dialogului Cultural EUNIC – China

Organizat de către EUNIC - reţeaua Institutelor Culturale ale statelor membre UE în China, în parteneriat cu Academia Naţională de Artă a Chinei, evenimentul din acest an a avut tema Spaţiu – Cultură – Obiect. Oameni de cultură şi membri ai administraţiei centrale şi locale au explorat diferenţele şi punctele comune dintre percepţiile europeană şi chineză în legătură cu rolul culturii în spaţiul urban, dezvoltarea durabilă a oraşelor, coeziunea socială şi schimbările climatice.

Dialogul  a avut două componente: o conferinţă, la care au participat reprezentanţi ai EUNIC de la Bruxelles şi ai Institutelor Culturale din statele membre, alături reprezentanţi din mediul academic şi instituţional chinez şi un atelier de sculptură, în cadrul căruia cinci artişti europeni rezidenţi în China au avut prilejul de a lucra împreună şi de a face schimb de experienţă cu cinci artişti chinezi.

Conferinţa, desfăşurată pe parcursul a două zile (16-18 octombrie), a prilejuit dezbateri pe următoarele teme: spaţiul public şi arhitectura urbană, artele plastice şi dezvoltarea durabilă, industriile creative şi educaţia pentru artă, respectiv protecţia monumentelor culturale şi cultura regională. România a fost reprezentată la conferinţă de către doamna Irina Cornişteanu, director general al Direcţiei Generale a Cooperărilor Externe – Institutul Cultural Român, care a propus organizarea ediţiei 2014 a Dialogului EUNIC-China la Bucureşti, în luna octombrie.

La atelierul de sculptură desfăşurat între 10 şi 16 octombrie au participat cinci artişti europeni din Austria, Cehia, Franţa, Irlanda şi România. Lucrările realizate de sculptorul român Virgil Suciu au fost deosebit de apreciate de public.

Dialogul Cultural EUNIC-China a fost lansat în 2008 ca o platformă de cooperare între oameni de cultură, studenţi, profesori şi membri ai mediului guvernamental din Uniunea Europeană şi China pe teme de interes comun. Primul Dialog a avut loc la Beijing, apoi s-a desfăşurat la Copenhaga, Shanghai şi Luxemburg.

EUNIC este o reţea cu 32 de membri – institute culturale naţionale şi ministere ale afacerilor externe din 26 de state membre UE, care are filiale în peste 150 de state, inclusiv in China.

    

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

Wenzhou, gazdă pentru aniversarea a 70 de ani de relații diplomatice

04.11.2019

Comunicat de presă În continuarea seriei de 7 evenimente lansată de misiunea de la Beijing pentru marcarea, timp de 7 săptămâni, a aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica …

Ziua Recoltei, sărbătorită simbolic la Beijing ca tradiție românească, parte a seriei de manifestări lansate pentru marcarea a 70 de ani de relații diplomatice

02.11.2019

Comunicat de presă La 2 noiembrie a.c., Ambasada României și-a deschis, din nou, larg porțile pentru a oferi oaspeților, deopotrivă localnici și străini, parte din bogățiile și culorile toamnei. Desfășurată sub semnul…