Actualitatea ambasadei

Crăciun românesc, la 101 ani de la Marea Unire și 30 de ani de la Revoluția Română, în capitala chineză

La 20 decembrie a.c., Ambasada României la Beijing a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a-și primi oaspeții din capitala chineză într-o atmosferă de Crăciun tradițional românesc. Brazii naturali împodobiți, tradiționalele colinde românești, miresmele de cozonaci și aromele specifice Crăciunului au încântat deopotrivă oaspeții chinezi și reprezentanții comunității diplomatice și internaționale din China, care au sărbătorit, alături de Ambasada României, încheierea anului și cele trei momente importante pe care luna decembrie le aduce, întotdeauna, în calendarul românilor: aniversarea Marii Uniri, aflată la 101 de ani de la înfăptuire, comemorarea, anul acesta, a 30 de ani de la Revoluția Română și Crăciunul. La finalul unui 2019 intens, plin de provocări, oportunități și de satisfacții, cu o agendă bilaterală bogată, Ambasada a dorit să încheie anul alături de prietenii României, dăruindu-le câte puțin din magia specifică sărbătorilor românești.

 

În cuvântul său de bun venit, ambasadorul României, Basil Constantinescu, a făcut un rezumat al anului 2019, care a debutat cu prima Președinție românească la Consiliul Uniunii Europene, unde China a reprezentat un punct important pe agenda de consultări și de priorități comunitare, și care a inclus, în plan local, printre altele, vizitele onorante la sediul misiunii, a Consilierului de Stat și Ministrului de Externe chinez, Wang Yi, și a primului Președinte al Consiliului European, Hermann Van Rompuy, cu ocazia încheierii Președinției României, și a continuat cu aniversarea specială a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și China, marcată de Ambasadă prin 7 evenimente organizate pe parcursul a 7 săptămâni, în intervalul septembrie-noiembrie.

 

Seara a fost completată de un spectacol de colinde românești dăruit de studenții chinezi ai celor două universități cu secții de limbă română din Beijing, pregătiți de dascăli români și de studenții români bursieri în China. Spectacolul de colinde reprezintă o tradiție a Ambasadei din Beijing, în fiecare an colindători români și chinezi trecând pragul misiunii pentru a colinda și a transmite urări de Crăciun și de Anul Nou. Oaspeții, ambasadori, diplomați acreditați la Beijing, oficiali chinezi de rang înalt, reprezentanți ai mediului de afaceri, jurnaliști chinezi și români, profesori și studenți, mulți dintre ei venind pentru acest eveniment din colțuri îndepărtate ale Chinei, au fost fermecați de atmosfera caldă creată, de bucatele românești servite și de tradițiile specifice sărbătorilor românești din această perioadă a anului.

Galerie Foto

Alertă de călătorie în Republica Populară Chineză

18.02.2020

Risk factors present - avoid traveling unless necessary Ultima actualizare: 18.02.2020 În contextul focarului de pneumonie virală (COVID-19) din Republica Populară Chineză, provincia Hubei,…

Comunicat de presă

09.02.2020

Tip: Comunicat de presă La data de 9 februarie 2020, în urma unei ample operațiuni la care au participat mai multe state europene, doi cetățeni români aflați în orașul Yichang, provincia Hubei, din Republica Populară…

Precizări de presă

03.02.2020

Tip: Comunicat de presă Data: 03.02.2020 În continuarea informațiilor referitoare la demersurile de repatriere a cetățenilor români din Republica Populară Chineză în contextul epidemiei de pneumonie…