Actualitatea ambasadei

Ziua Recoltei, sărbătorită simbolic la Beijing ca tradiție românească, parte a seriei de manifestări lansate pentru marcarea a 70 de ani de relații diplomatice

Comunicat de presă

La 2 noiembrie a.c., Ambasada României și-a deschis, din nou, larg porțile pentru a oferi oaspeților, deopotrivă localnici și străini, parte din bogățiile și culorile toamnei. Desfășurată sub semnul tradițiilor românești de „Ziua Recoltei”, acțiunea a fost cea de a 5-a, ultima desfășurată la Beijing, din seria celor 7 evenimente pe care Ambasada României le derulează pe parcursul a 7 săptămâni, pentru marcarea aniversării celor 70 de ani de relații diplomatice româno-chineze.

În deschiderea serii, ambasadorul român, E.S. Basil Constantinescu, a mulțumit invitaților pentru onoarea de a-i fi alături și de a sărbători, în spiritul tradițiilor românești, bucuria toamnei ca expresie a belșugului, culorilor și armoniei pe care aceasta le aduce. Evenimentul a debutat în sala de cinema a Ambasadei, cu un spectacol folcloric, oferit de ansamblul Universității Transilvania din Brașov. Oaspeții s-au bucurat de magia sunetului de nai, de acordurile muzicii populare românești și de vibrația dansurilor și cântecelor din zone folclorice bogate în tradiții. Costumele populare specifice Moldovei, Banatului sau Branului au completat pata de culoare, armonie și prospețime a serii. La finalul spectacolului, oaspeții au fost invitați la o horă românească, alături de artiștii Universității Transilvania, în pașii acordurilor de nai.

Evenimentul a fost urmat de o Recepție, organizată în saloanele Ambasadei, la care invitaților le-a fost oferită o surpriză specială: un decor personalizat de toamnă aurie, pregătit pe terasa ambasadei, adunând tot ce are de oferit ca pastel de culori toamna românească. Acesta a fost întregit cu bucate și tradiții românești, miresme de dovleac și măr copt, vin fiert înmuiat în arome, murături și borcane de zacuscă. Pe lângă grătarul tradițional românesc, oaspeților li s-a oferit bucuria de asista la o demonstrație de tehnică tradițională mongolă de pregătirea mielului la proțap, care avea să fie servit după un ritual vechi de mii de ani, o expresie a ospitalității, dăruirii și prieteniei. Prezența bucătarilor din Mongolia Interioară nu a fost întâmplătoare și s-a dorit a fi un arc care să unească două momente aniversare importante: 70 de ani de relații diplomatice cu China Populară și 70 cu Mongolia, eveniment ce va fi marcat anul viitor, în luna aprilie.

Ambasadori, diplomați, oficiali chinezi, jurnaliști, oameni de artă și cultură, prieteni ai României din China au fost parte a atmosferei speciale create de o parte din echipa Ambasadei, bucurându-se de spectacolul de arome, acorduri și culoare românească care le-a încântat seara. Printre oaspeții de seamă prezenți la eveniment s-au numărat cea mai prestigioasă pianistă asiatică, curatorul celei mai mari galerii de artă din Beijing, proprietara celei mai valoroase colecții de haine imperiale din China și Rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan.

Evenimentul a fost cel de-al cincilea din seria de acțiuni lansată pe 21 septembrie de Ambasada României pentru marcarea celor 70 de ani de relații diplomatice bilaterale sino-române, care a cuprins până în prezent: o serbare câmpenească cu vorbitorii chinezi de limbă română, un simpozion omagial dedicat relațiilor bilaterale, un concert de gală și lansarea unei emisiuni poștale și filatelice aniversare și un concert la China University of Petroleum  din Qingdao. Ultimele două acțiuni care vor completa seria de 7 vor avea loc la Wenzhou și la București.

 

Mai multe fotografii în Galeria foto.

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

CALL FOR TENDERS

11.12.2019

CALL FOR TENDERS To: Service Provider Companies, authorized to carry out their activity on the territory of the People’s Republic of China (PRC) Any information related to this tender can be obtained from the Embassy of…

CALL FOR TENDERS

09.12.2019

CALL FOR TENDERS To: Medical Insurance Companies, authorized to carry out their activity on the territory of the People’s Republic of China (PRC) Any information related to this tender can be obtained from the Embassy of Romania to …