Actualitatea ambasadei

Inaugurarea noului sediu al Camerei De Comerț și Industrie România-China

Comunicat de presă

Cu ocazia deplasării în România pentru Reuniunea Anuală a Diplomației Române, Ambasadorul României la Beijing a participat marți, 03 septembrie, la inaugurarea noului sediu al Camerei de Comerț și Industrie România-China (CCIRC), la București. Evenimentul a fost onorat de prezența ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, domnul Ștefan-Radu Oprea și de cea a Directorului General al Direcției Afaceri Globale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, domnul Radu Gabriel Safta.

Ceremonia oficială a fost urmată de o discuție deschisă și constructivă cu membri ai Camerei bilaterale sau reprezentanți ai mediului de afaceri activi pe relația China. Au fost identificate și explorate, pe de o parte, dificultățile întâlnite de producătorii și exportatorii români, iar pe de altă parte noi oportunități de aprofundare a schimburilor comerciale economice și investiționale bilaterale, inclusiv în scopul echilibrării deficitului comercial. Au fost, totodată, prezentate facilitățile și mecanismele de sprijin ale mediului de afaceri românesc inițiate de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pentru impulsionarea și promovarea exporturilor.

Ambasadorul Basil Constantinescu a salutat activismul Camerei de Comerț și Industrie România-China și parteneriatul deschis pe care aceasta l-a inițiat cu Ambasada României la Beijing și Ambasada Chinei la București, în scopul promovării mai eficiente și cu rezultate concrete a relațiilor dintre România și Republica Populară Chineză, la 70 de ani de la stabilirea acestora.

Camera de Comerț și Industrie România-China este un promotor dinamic al relațiilor economice și comerciale româno-chineze și un contribuitor activ la relația bilaterală. Șeful de misiune român a ținut să prezinte conducerii CCIRC și membrilor acesteia aprecierea sa sinceră pentru contribuțiile aduse în plan bilateral și pentru prezența constantă la evenimentele și târgurile de profil, care au loc în Republica Populară Chineză, organizate în coordonare sau parteneriat cu Ambasada.

Mai multe fotografii în Galeria foto.

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

CALL FOR TENDERS

11.12.2019

CALL FOR TENDERS To: Service Provider Companies, authorized to carry out their activity on the territory of the People’s Republic of China (PRC) Any information related to this tender can be obtained from the Embassy of…

CALL FOR TENDERS

09.12.2019

CALL FOR TENDERS To: Medical Insurance Companies, authorized to carry out their activity on the territory of the People’s Republic of China (PRC) Any information related to this tender can be obtained from the Embassy of Romania to …