Actualitatea ambasadei

Mărțișorul românesc – vestitorul primăverii la Beijing

În data de 2 martie, Ambasada României a marcat debutul primăverii printr-un atelier de mărțișoare dedicat copiilor din comunitatea de diplomați ai Statelor Membre ale Uniunii Europene, împreună cu Partenerii Estici și Balcanii de Vest. Legenda mărțișorului, firul alb și cel roșu, florile realizate manual – special pentru acest eveniment –, dar și mâncarea românească și prăjiturile de casă, toate au adus Tradițiile României Europene mai aproape de cei prezenți. Astfel, în cadrul unei atmosfere de sărbătoare, Ambasada României a continuat seria evenimentelor lansate, în luna ianuarie, pentru marcarea Președinției Consiliului Uniunii Europene la Beijing.

Cea de-a doua zi de primăvară a regăsit Ambasada României într-o atmosferă festivă. Peste 60 de invitați au luat parte la evenimentul găzduit pentru promovarea tradiționalului mărțișor românesc, ocazie cu care au descoperit legenda și simbolurile legate de acesta, dar și obiceiurile pe care românii le păstrează încă din cele mai vechi timpuri. Invitații au avut ocazia să-și creeze propriile mărțișoare, în cadrul atelierului organizat cu acest prilej. Pălării, ghiocei și alte flori colorate – toate realizate manual de către doamnele talentate ale Ambasadei, au fost combinate de micii artiști în cele mai originale modalități, aceștia reușind să creeze cadouri unice pentru cei dragi.

Printre invitați, copii ai diplomaților acreditați la Beijing din Statele Membre ale Uniunii Europene, dar și copii ai partenerilor acesteia, precum Statele Parteneriatului Estic și Statele Balcanilor de Vest, s-au aflat și jurnaliști și prieteni ai Ambasadei României. Cu toții s-au bucurat să marcheze împreună, într-un stil românesc, debutul primăverii. Aceștia au avut parte și de un concurs de mărțișoare, în urma căruia au fost premiați, cu toții, pentru originalitatea, eleganța, creativitatea, culoarea și gingășia de care au dat dovadă. Fiecare participant a primit câte o brioșă, pregătită de echipa Ambasadei, decorată cu diferite elemente de primăvară. La finalul evenimentului, cu toții s-au bucurat de bucatele românești preparate în casă.

Invitații, atât copiii, cât și părinții acestora, au fost foarte încântați să descopere România prin tradițiile și bucatele sale, dar și prin fotografiile ilustrate de expoziția „România – Rădăcinile unei culturi Europene”. Expoziția a fost lansată de misiunea de la Beijing odată cu preluarea Președinției și va fi expusă în spațiile Ambasadei pe toată această perioadă. Participanții s-au arătat foarte impresionați de eveniment și și-au exprimat dorința de a mai lua parte la astfel de activități.

Alături de mărțișorul Bulgariei, cel al Macedoniei și cel al Republicii Moldova, mărțișorul românesc face parte din patrimoniul cultural UNESCO din anul 2017.

Mai multe fotografii in Galeria Foto.

Crăciun românesc, la 101 ani de la Marea Unire și 30 de ani de la Revoluția Română, în capitala chineză

24.12.2019

La 20 decembrie a.c., Ambasada României la Beijing a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a-și primi oaspeții din capitala chineză într-o atmosferă de Crăciun tradițional românesc. Brazii naturali împodobiți,…

Burse oferite cetăţenilor străini de statul român prin MAE

20.12.2019

Programul de burse oferite de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, cetăţenilor străini, pe baza H.G. 288/1993, pentru anul universitar 2020 – 2021, a fost lansat. Bursele sunt oferite cetăţenilor străini care provin…

Ceremonia de deschidere a Sucursalei Bank of China București

17.12.2019

În cadrul unei ceremonii organizate la 16 decembrie la Palatul Parlamentului, a avut loc lansarea oficială a Sucursalei Bank of China București, în prezența unei delegații oficiale chineze conduse de domnul Liu Liange,…