Actualitatea ambasadei

Înmânarea Instrumentului de Aderare a României la Asian Infrastructure Investment Bank

În data de 28 decembrie 2018, Ambasadorul României în R.P. Chineză, Basil Constantinescu a avut o întrevedere cu domnul Liqun Jin, Chairman-ul și Președintele Asian Infrastructure Investment Bank (trad. Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură – AIIB), pentru a înmâna originalul Instrumentului semnat de Președintele României, Klaus Iohannis, privind ratificarea aderării României la AIIB ca membru cu drepturi depline.

Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de caldă, gazdele salutând decizia autorităților române de a finaliza procesul de aderare, dar și importanța deosebită pe care o reprezintă pentru AIIB aderarea României.

Cu această ocazie, șeful de misiune român a făcut o scurtă prezentare a performanțelor economiei românești și a atractivității mediului investițional, explorând interesul băncii pentru proiecte de cooperare comune, inclusiv pe terțe piețe. Au fost accentuate și prezentate, totodată, oportunitățile de investiții oferite de către țara noastră prin operaționalizarea, începând cu acest an, a cadrului legislativ al Parteneriatului Public-Privat (PPP). Partea chineză s-a declarat foarte interesată de investiții în aceste tipuri de proiecte.

România vede aderarea la AIIB ca o recunoaștere a capacității sale de a contribui la promovarea obiectivelor băncii, mai ales la cele care vizează proiectele de infrastructură și dezvoltare economică și în complementaritate cu noua Strategie Europeană pentru conectivitatea euro-asiatică. Astfel, se demonstrează relevanța României în contextul eforturilor de întărire a relațiilor dintre continentul european și cel asiatic, mai ales având în vedere perspectivele preluării de către România a Președinției Uniunii Europene, în doar câteva zile.

Decizia de aderare la AIIB va permite României și companiilor românești, atât celor publice, cât și celor private, să acceseze finanțări pentru a contribui la cooperarea cu parteneri terți, în domenii de interes, precum energia, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană sau tehnologia informației.

 

 

Notă: Banca Asiatică pentru Investiţii şi Infrastructură (AIIB) este o instituţie financiară internaţională cu sediul la Beijing, China, având ca obiectiv promovarea interconectării şi integrării economice în regiunea Asiei, concentrându-se pe dezvoltarea infrastructurii şi a altor sectoare productive. Decizia de aderare la Banca asiatică a fost luată printr-un memorandum din octombrie 2016, aprobat de guvern şi de preşedintele ţării şi concretizat ulterior printr-un nou memorandum aprobat de guvern în februarie 2017. Procesul de înfiinţare a AIIB a fost finalizat la data de 25 decembrie 2015, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de înfiinţare, ca urmare a ratificării documentelor statutare de către 17 membri care deţin mai mult de 50% din totalul capitalului subscris, dintre care 18 state din Europa sunt membre ale AIIB (Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Austria, Danemarca, Polonia, Suedia etc). Capitalul autorizat al băncii este de 100 de miliarde de dolari, din care capitalul subscris de R. P. Chineză este de 29,78 miliarde dolari, drepturile de vot ale acesteia reprezentând 26,06%. Pentru operaţionalizarea băncii a fost necesar ca minimum 50,1% din capital să fie subscris înainte de înfiinţarea propriu-zisă. Această sumă s-a realizat prin subscripţiile Chinei, Australiei, Marii Britanii, Republicii Coreea şi Germaniei. Astfel, numărul total al statelor ce vor deveni membri ai AIIB se va ridica la 80, din care 57 de state vor avea calitatea de membrii fondatori.
Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB) a fost înființată în 2016, la Beijing, ca o instituție bancară multilaterală de dezvoltare, urmărind susținerea dezvoltării economice și sociale. Aceasta poate finanța orice membru sau entitate de pe teritoriul membrilor săi, printre care se numără țări precum Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda și Polonia, în prezent numărând aproape 80 de membri.
La sfârşitul lunii octombrie 2017, alături de cele 58 de state care au obţinut calitatea de state membre, au fost acceptate alte 22 de ţări cu titlul de membri prospectivi, până la finalizarea procedurilor interne relevante pentru dobândirea calităţii de membru al băncii şi achitarea primei tranşe din capitalul subscris vărsat.
Astfel, numărul total al statelor ce vor deveni membri ai AIIB se va ridica la 80, din care 57 de state vor avea calitatea de membrii fondatori.

 

Aniversarea valurilor V și VI de extindere a NATO, la Ambasada României

03.04.2019

Comunicat de presă Ambasada României la Beijing a găzduit, la data de 2 aprilie a.c., o ceremonie pentru marcarea aniversării a 15 ani de la aderarea la NATO a statelor din cel de-al V-lea val de extindere: Bulgaria, Estonia,…

Ambasadorul român la Beijing a primit premiul ”News Person of the Year”

20.03.2019

Home and Abroad News Press, compania media din subordinea Departamentului Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, și-a sărbătorit în data de 17 martie cea de-a XVIII-a aniversare. Cu această…

Întâlnire cu conducerea Administrației Generale a Vămilor din China

15.03.2019

Ambasadorul român a avut o întrevedere de lucru cu Directorul General al Departamentului de Cooperare Internațională din cadrul Administrației Generale a Vămilor din China, domnul Zhang Baofeng. În cadrul întâlnirii, șeful de …