Actualitatea ambasadei

Tineri muzicieni români, prestație de excepție la Beijing, în anul Centenarului

Marți, 24 iulie 2018, cinci muzicieni români, studenți ai Universității Transilvania din Brașov, au susținut pe scena Conservatorului Central din Beijing un recital de muzică clasică, organizat de Ambasada României ca parte a seriei de evenimente lansate sub auspiciile Centenarului.

„Youth, joy, emotion, harmony, unity – a vibrant musical journey” a fost mesajul sub auspiciile căruia s-a desfășurat acest recital, în care tinerii artiști români au oferit timp de aproximativ 2 ore o călătorie magică în fascinanta lume muzicii clasice și contemporane. Piesele reprezentative demonstrat imaginea capacităților de elită ale noii generații de muzicieni români.

Peste 230 de oaspeți, la recitalul studenților români

Peste 230 de oaspeți reprezentând corpul diplomatic local, reprezentanți ai unor instituții centrale, media, artiști chinezi de renume, rezidenți români în China, membri ai Asociației de Prietenie cu România și public chinez de vârste diferite pasionat de muzică și de valorile culturii europene au vibrat pe aceeași lungime de undă cu artiștii, în această călătorie emoționantă. Invitatul special al serii a fost domnul Sorin Câmpeanu, Președinte al conferinței Rectorilor și fost Prim-Ministru al României, aflat în China într-o vizită pe linie academică.

Cinci artiști diferiți, cinci viziuni diferite

Tinerii muzicieni Corina Purcărea (mezzosoprană), Alexandru Manole (chitară clasică), Magdalena Lazăr (vioară), Claudia Ligia Șuteu (acompaniament pian) și Botond Szőcz (pian), studenți ai Universității Transilvania din Brașov, au fost cei care au oferit audienței o seară de excepție, plină de emoție și împletită cu armonie, ceea ce a făcut ca publicul să rămână unit de o bucurie pură cu artiștii mult timp după ce spectacolul s-a încheiat.

În semn de respect pentru audiență, artiștii au inclus ca surpriză în programul de bis și două piese chinezești foarte cunoscute și îndrăgite: The Butterfly Lovers și Jasmine Flower, reprezentative pentru cultura muzicală chineză.

24 iulie, o zi specială pentru România

În ton cu mesajul concertului, Ambasadorul le-a urat tinerilor artiști, dar și celor prezenți în sală, să-și păstreze sufletul Tânăr, să rămână Pasionați de tot ceea ce întreprind, să aducă Emoția în tot ceea ce creează, întotdeauna să caute Armonia în sufletele lor și să rămână Uniți.

Plasând concertul sub egida centenarului, ES Basil Constantinescu a indicat că, printr-o coincidență fericită, data recitalului (24 iulie) este una cu o deosebită însemnătate în istoria României și cu o legătură intrinsecă cu contextul centenarului: cu aproape cu 250 de ani în urmă, Moldova și Țara Românească își solicitau independența față de Imperiul Otoman, iar în urmă cu exact 28 de ani, Parlamentul României adopta un proiect de lege prin care ziua de 1 Decembrie devenea Ziua Națională a României.

Recitalul a fost organizat de Ambasada României în Republica Populară Chineză, cu ajutorul Institutului de Muzică Confucius și Centrului Muzical pentru Schimb Cultural din cadrul Conservatorului Central din Beijing, cu sprijinul Universității Transilvania din Brașov.

Mai multe poze în galeria foto.

Mesajul ambasadorului cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice

21.10.2019

La 3 octombrie 1949, Republica Populară Română devenea al treilea stat din lume care recunoștea Republica Populară Chineză, în continuarea unei relații de prietenie și respect cu rădăcini adânci în memoria timpului.…

CALL FOR TENDERS

11.12.2019

CALL FOR TENDERS To: Service Provider Companies, authorized to carry out their activity on the territory of the People’s Republic of China (PRC) Any information related to this tender can be obtained from the Embassy of…

CALL FOR TENDERS

09.12.2019

CALL FOR TENDERS To: Medical Insurance Companies, authorized to carry out their activity on the territory of the People’s Republic of China (PRC) Any information related to this tender can be obtained from the Embassy of Romania to …