Actualitatea ambasadei

Tradiții Românești – o gală de muzică și dansuri tradiționale românești la Conservatorul Central din Beijing

Ambasada României în R.P. Chineză a organizat în colaborare cu Conservatorul Central din Beijing o gală de muzică și dansuri tradiționale românești interpretate de un grup de artiști talentați – interpreți și dansatori – din cadrul Universității Transilvania din Brașov, care se află într-un turneu în China în această perioadă.

Evenimentul, intitulat de organizatorii chinezi „The Soul of Romania” a fost organizat în contextul celebrării la 1 decembrie 2017 a 99 de ani de la Marea Unire și deschide acțiunile de celebrare a Centenarului României, eveniment de importanță majoră în istoria poporului român.

La concert au participat peste 150 de persoane, majoritatea cetățeni chinezi, reprezentanți de marcă ai Asociației de Prietenie România-China, reprezentanți ai mediului academic, chinezi vorbitori de limba română, alături de reprezentanți ai comunității de români din China.

Gala a fost deschisă de un discurs al secretarului Consiliului Conservatorului Central, doamna Guo Shulan, complementat  de o intervenție din partea E.S. Ambasadorul Basil Vasilică Constantinescu și o prezentare din partea doamnei decan a Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania.

La finele spectacolului, artiștii au invitat spectatorii pe scenă pentru a realiza împreuna o horă românească autentică – moment apreciat de către public.

Gala a fost urmată de un eveniment de tip flash mob în cadrul holului hotelului Swissotel, unde se va organiza și recepția de Ziua Națională. Momentul a fost apreciat de publicul care trecea prin zonă.

Informații suplimentare:

Ansamblul de muzică și dans al Universității Transilvania din Brașov este format din studenți din cadrul Facultății de Muzică și din cadrul altor facultăți. Orchestra ansamblului este formată dintr-un grup de 10 interpreți și dansatori, numărul putând crește în funcție de complexitatea spectacolelor.  Soliștii ansamblului au primit premii la competiții naționale. Ansamblul interpretează cântece și dansuri autentice parte din patrimoniul UNESCO, precum doina și colindul, Călușul, dansul junilor, etc. Ansamblul Universității Transilvania este cunoscut ca păstrător al culturii și valorilor autentice ale României.

 

Conferința internațională ”The future of EU-China relations: looking beyond the horizon”

12.06.2019

Comunicat de presă Ministerul Afacerilor Externe a organizat, la 11 iunie 2019, în parteneriat cu Academia Română (Institutul pentru Economie Mondială și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale), conferința…

Conferința internațională ”The future of EU-China relations: looking beyond the horizon!”

11.06.2019

Comunicat de presă Ministerul Afacerilor Externe organizează, la 11 iunie 2019, sub auspiciile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, conferința internațională ”The future of EU-China relations: looking beyond…

Întâlnire cu scriitoarea Adina Rosetti de Ziua Copilului

06.06.2019

Comunicat de presă La data de 3 iunie a.c., în continuarea seriei de evenimente „Tradiții ale României Europene”, lansată pentru marcarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României la Beijing a…